Nicolae Ceaușescu, ultima vânătoare. „Trăgea în tot ce mișcă”

Nicolae Ceaușescu a fost un mare împătimit al vânătorii. După Revoluția din 1989, doar în registrul de evidență a lui, depozitat la Scroviștea, se regăsea un număr imens de trofee, printre care enumerăm: 426 de trofee de cerbi comuni, 385 blănuri de urs, 172 trofee de capră neagră… Relatările celor care au participat la vânătorile organizate pentru liderul comunist îl descriu însă că era departe de ceea ce însemna noțiunea de vânător. Mai pe scurt, împușca tot ceea ce se nimerea în bătaia puștii. Nu ținea cont de nicio regulă și nu avea milă de niciun animal.

În anii comunismului, dar și după, au existat tot felul de legende despre vânătorile la care a participat Nicolae Ceaușescu și anturajul său.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

După căderea comunismului au început însă să apară și primele mărturii ale celor care au participat direct la vânătorile organizate pentru liderul comunist. Poate cea mai importantă îi aparține lui Vasile Crișan, inginer silvic, unul dintre oamenii care au organizat vreme de 25 de ani o parte dintre vânătorile dictatorului comunist.

Ceaușescu și vânătoarea

În martie 1965, Nicolae Ceaușescu a fost ales prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Până atunci se cunosc puține date despre el ca vânător. Se știe doar că în perioada 1955-1965, ca membru al Biroului Politic al  Partidului Muncitoresc Român, a făcut multe deplasări în aproape toate regiunile țării, cu scopul de a forța ritmul de colectivizare a agriculturii. Cu aceste ocazii, șefii locali comuniști l-au invitat adesea la câte o vânătoare. Probabil în această perioadă i s-a inoculat „microbul vânătorii”, aceasta devenind în scurt timp una dintre marile lui pasiuni.

După ce a fost ales în fruntea comuniștilor, Ceaușescu a dispus rapid o serie de măsuri prin care să poată vâna nestingherit în cele mai râvnite locuri din sălbăticie. Astfel, printre primele decizii pe care le-a luat a fost constituirea așa-numitelor ,,rezervații speciale de vânătoare”, unde erau cuprinse cele mai bune fonduri de vânătoare din țară, din Delta Dunării şi până în golul alpin al Carpaților.

La sfârşitul anului 1989, din totalul de 2.100 de fonduri de vânătoare, un număr de 350, respectiv 16 la sută, erau numai la dispoziția lui Ceaușescu. Ca suprafață, acestea însumau 3.900.000 ha, din care 1.400.000 ha de pădure, ceea ce reprezenta 17 la sută din suprafața totală a fondului cinegetic, respectiv 22 la sută din suprafața totală a pădurilor. Desigur, Ceaușescu nu vâna pe toate aceste fonduri. Din cele 350, „numai” 122 erau rezervații speciale în care vâna, restul fiind constituite în aşa-zisa „zonă de protecție”. După numai un an, a interzis vânătoarea pentru alte persoane și în aceste zone.

Cât de mult vâna Nicolae Ceaușescu?

Nu exista sezon în care pentru Nicolae Ceaușescu să nu fie organizate zeci de vânători la cerbi comuni, urși, mistreți, cerbi lopătari, căpriori, capre negre, ori fazani. Dictatorul comunist împușca tot ce îi ieșea în bătaia puștii, de multe ori lăsa un adevărat masacru în urma lui. Vasile Crișan relatează în memoriile sale, „La vânătoare cu Ceaușescu”, unul dintre masacrele comise de dictator la o vânătoare organizată în ianuarie 1987.

Atunci Ceaușescu a împușcat capre negre direct din telecabina ce urca din Bușteni la cabana Babele.

„Sfidând cele mai elementare reguli vânătorești, Ceaușescu trage în tot ce este negru şi mişcă pe zăpadă. Iezi, capre gestante, țapi tineri, dormind sau lingând sare, cad sub focul ucigător. (…) Telecabina ajunge la stația din golul alpin Babele. Aici, pentru a-și demonstra măiestria de vânător, în fața întregii asistențe, împușcă singurul corb al acestor înălțimi, pasăre ocrotită de lege. (…)  O adevărată aventură a început după plecarea lui Ceaușescu de la vânătoare. Echipa Salvamont Buşteni, cea mai bună din țară, a pornit în căutarea leșurilor şi a caprelor rănite. Ce a măcelărit EL în câteva zeci de minute, bravii oameni ai munților au recuperat în două zile. Faimosul țap Costică, prietenul teleferiştilor şi al salvamontiştilor, a fost găsit. Nu murise. Rănit în coloana vertebrală, cu picioarele din spate paralizate, se târa prin zăpadă la vale, spre un cimitir numai de el ştiut. (…)”, consemna Vasile Crișan.

Ultima vânătoare a lui Nicolae Ceaușescu

Duminică 10 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu avea să participe la ultima vânătoare din viața sa. A fost o vânătoarea de fazani, organizată în pădurea Ogarca, din cadrul Ocolului Silvic Ghimpaţi. Nicolae Ceaușescu, însoțit de Constantin Dăscălescu, Emil Bobu şi Gheorghe Oprea, au ajuns în jurul orei 10:00.

„Eram curios să-l văd cum arată şi ce comportament va avea, întrucât trecuse ceva timp de când nu-l mai văzusem de aproape. Se schimbase mult. Îmbătrânit, slăbit, cu faţa pătată şi vineţie, îţi lăsa impresia unui om sfârşit fizic. În schimb, privirea era aceeaşi pe care o ştiam încă din 1965. Te săgeta cu ochii lui pătrunzători. În permanenţă îşi plimba privirea pe la toţi cei care eram în apropierea lui. Se uita direct în ochii noştri. Era ca un om speriat şi hăituit, care îşi caută un refugiu”, notează, în cartea sa, Vasile Crişan amintirile despre Ceaușescu.

Bineînțeles, Nicolae Ceaușescu a fost așezat în cel mai bun stand de vânătoare, iar în stânga şi dreapta îi avea pe Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu. Despre cum s-a desfășurat vânătoarea povestește același Vasile Crișan: „Gonaşii dirijau fazanii numai spre un singur stand. Ceaușescu trăgea cu cele două arme Purdey până ce obosea. În standul lui se forma un covor de tuburi negre de cartuşe Rotweill. După fiecare goană, fazanii împușcați erau adunați şi așezați la standul lui. Se uita la ei, uneori îi şi număra, dar nu scotea o vorbă. Continua să se uite când la unul, când la altul din cei din jurul lui. De fapt, nici ceilalți invitați şi însoțitori nu prea vorbeau. Domnea o atmosferă încărcată, apăsătoare”.

După terminarea vânătorii, Nicolae Ceaușescu s-a grăbit să plece spre București, nu a mai stat să admire căruțele cu fazani și nici măcar nu i-a mai salut pe cei care au organizat partida.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Casa Poporului, cea mai faimoasă creație a lui Nicolae Ceaușescu

Nicolae Ceaușescu și șahul. Cu cât s-a vândut celebra masă de șah care i-a aparținut dictatorului

Viața Zoiei Ceaușescu, singura fiică a soților Ceaușescu

Violeta Andrei, frumoasa actriță pe care Elena Ceaușescu a urât-o până la moarte